Noutati Google Ads » cum te ajuta acestea sa iti scalezi rezultatele?


Google Ads este unul din canalele importante pe care business-urile online le folosesc pentru a fi prezenti atunci cand utilizatorii cauta serviciile sau produsele de care au nevoie. In ultimele luni, au aparut numeroase modificari la nivelul campaniilor Google Ads.

Google s-a axat pe introducerea cat mai multor optiuni noi ce pot fi utilizate in avantajul tau. Acestea te pot ajuta sa iti consolidezi prezenta ta in pagina cu rezultate Google, sa structurezi anunturi cat mai complexe, astfel incat sa poti genera un numar cat mai mare de rezultate, fie ca te axezi pe generare de leaduri sau pe tranzactii.

Printre principalele modificari realizate la nivelul campaniilor Google Ads, regasim urmatoarele:

1. Campania Performance Max/ Campaniile pentru Performanta Maxima

Acest tip nou de campanie Google a fost introdus in luna noiembrie 2021. Prin intermediul unei singure campanii Google Ads si anume Performance Max, poti sa accesezi intreg inventarul Google. 

Aceasta campanie vine ca o completare a campaniilor din Reteaua de Cautare, care se axeaza pe cuvinte cheie. Astfel, poti identifica mai multi clienti potentiali care genereaza rezultate relevante pe canalele Google, cum ar fi: Reteaua de Cautare, Reteaua de Display, Youtube, Discovery, Gmail si Maps.

Performance Max - Google Ads

*Campania Performance Max este disponibila doar pentru obiectivele de mai jos.

Performanta maxima iti ofera posibilitatea de a-ti promova afacerea in intregul inventar Google Ads.

Obiective Google Ads

Campaniile Google Ads Performance Max utilizeaza Licitarea inteligenta/Smart bidding pentru a creste numarul de rezultate si pentru a optimiza performanta pe toate canalele in timp real.

Pentru acest tip de campanii Google Ads este necesar sa furnizezi cateva elemente precum: adresa URL finala, maximum 20 imagini, maximum 5 sigle, maximum 5 videoclipuri, 5 titluri scurte (30 caractere), maximum 5 titluri lungi (90 caractere), o descriere scurta de 60 caractere, 4 descrieri de 90 caractere, call-to-action (ex: Comanda acum!) si numele companiei.

In cazul in care nu ai incarcat un videoclip care iti prezinta afacerea sau serviciile/produsele pe care le promovezi, Google va genera automat un videoclip pe baza elementelor publicitare furnizate.

Astfel, pe baza elementelor furnizate, campania Google Ads va livra anunturi responsive pe principalele canale Google, mentionate anterior. 

Testand acest tip de campanie, poti observa ca in perioada de invatare, aceasta poate inregistra costuri mari, dar rezultate putine sau chiar deloc. Acest tip de campanie are nevoie de o perioada mai mare de rulare. Mai exact, iti recomandam sa analizezi rezultatele campaniei dupa ce aceasta iese din perioada de invatare, atunci cand algoritmul Google are deja informatiile necesare. 

Rezultate Campanie Google Ads

Analizand graficul de mai sus, se poate observa ca in perioada de invatare aceasta nu a generat conversii, doar click-uri, ulterior, performantele ei au crescut. 

La nivelul acestui cont, am optat pentru structurarea campaniei pe mai multe grupuri de elemente, fiecare grup are propriul landing page, vizualuri si elemenete selectate pentru promovarea din cadrul feed-ului de produse Google Merchant Center. 

Rezultate Campanii Google Ads

Analizand rezultatele, poti observa cum numarul de conversii este in crestere comparativ cu costul/conversie care este in scadere. Acest tip de campanie te poate ajuta la imbunatatirea considerabila a rezultatelor si a veniturilor. Ai oportunitatea de a nu mai fi limitat de canalele de afisare ale anunturilor. Poti fi acolo unde sunt si clientii tai potentiali, prin intermediul unei singure campanii. 

Furnizand informatii precum titluri, descrieri, elemente grafice, Google realizeaza variante de anunturi, astfel incat acestea sa fie relevante pentru clientii tai potentiali.

2. Consolideaza structura anunturilor din campaniile din Reteaua de Cautare, utilizand extensiile imagine si extensiile de imagine dinamice 

  • Extensii Imagine

Extensiile imagine te ajuta sa prezinti vizual articole sau servicii pe care afacerea ta le ofera. Acestea apar alaturi de anunturile tale din campania de Search. 

Extensie Imagine Google Ads

Atunci cand un client potential cauta un produs pe care tu il oferi, acesta va vedea in pagina cu rezultate Google, la nivelul anuntului tau, titluri, adresa url, descrierile si imagine cu acesta.

Un bun sfat este sa adaugi extensii imagine la nivel de adgroup, pe baza produselor/serviciilor pe care le promovezi.  Daca promovezi mai multe categorii de servicii/produse si adaugi o extensie de imagine la nivel de cont, aceasta nu va fi suficient de relevanta pentru toate categoriile promovate.

Cand utilizatorul face click pe extensia imagine, esti taxat in functie de suma CPC, ca in cazul anunturilor text din Reteaua de cautare. 

Rezultate Extensii Imagine Google Ads

Am analizat ultimele 3 luni din anul 2021, extensiile imagine din cadrul contului de Google Ads al unei afaceri care are drept obiectiv principal achizitii. Se poate observa cum extensiile imagine au contribuit la sporirea numarului de rezultate, generand rezultate la costuri/conversie foarte bune.

  • Extensiile de imagine dinamice

Extensia de imagine dinamica este o extensie automatizata introdusa de Google. Pentru a utiliza extensile de imagine dinamice este necesar sa le activezi. O data activate, Google va avea permisiunea de a selecta imagini relevante pentru a completa anunturile din Reteaua de Cautare. Google selecteaza imagini relevante din pagina de destinatia a anuntului. Astfel, acestea formeaza o structura puternica a anuntului, prezentand informatii relevante in mod vizual.

Spre exemplu, daca un utilizator cauta un anumit model de produs, anuntul tau poate nu prezinta informatii specifice in titluri si descriere despre acel model. O imagine dinamica ii poate arata acestuia ca la tine pe site se gaseste modelul respectiv si creste posibilitatea ca acesta sa dea click pe anuntul tau, sa ajunga in site si chiar sa realizeze o actiune pe site.

*Daca Google nu identifica imagini in pagina de destinatie a anuntului, sau daca imaginile au o calitate scazuta, extensiile de imagine dinamice nu vor aparea. La fel ca in cazul extensiilor imagine, cand utilizatorul da click pe extensia de imagine dinamica, esti taxat in functie de suma CPC, ca si in cazul anunturilor text din Reteaua de cautare. 

Pentru a activa acest tip de extensie, acceseaza contul de Google Ads » Anunturi si extensii » Extensii.

Activare extensie Imagine Dinamica Google Ads

Daca obiectivul tau principal pentru 2022 este cresterea rezultatelor si a veniturilor, foloseste chiar de azi automatizarile Google Ads!

Identifica noi clienti si afla mai multe despre comportamentul lor de cumparare. Pentru mai multe informatii despre promovarea pe Google Ads, ne gasesti doar la un click distanta pe adsem.ro! Alege o agentie PPC cu rezultate dovedite!

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Categories